Parcă ieri alergam după fluturi, ascultam trilurile păsărelelor şi mă lăsam învăluit de adierea caldă a vântului de vară. Acum însă atmosfera e cu totul alta, este iarnă, gâzele au dispărut, păsările nu mai cântă, iar adierea vântului nu mai este o mângâiere pe obraz … oare am uitat cum este să fi copil?
Pe o mică ridicătură de pământ, de lângă Pădurea Verde, nişte copii mi-au amintit ceea ce eu am uitat, printr-un singur cuvânt “Pârtieee!!!” Mi-am amintit că şi eu aveam obrajii roşii de frig, ca şi ei … şi eu râdeam, alergam, săream, ca şi ei … şi ca şi ei nu îmi era frig, ci eram bucuros că “A venit iarna, a venit zăpada!” Fiecare se urca pe micul dâmb şi îşi dădeau drumul, în jos, pe derdeluş cu ce aveau la îndemână, cu folie de nailon, cu plexic glass, cu lopeţi de plastic toate pe post de sanie … şi strigau, “Pârtieee!”
Pe o mică ridicătură de pământ, de lângă Pădurea Verde, nişte copii mi-au amintit ceea ce eu am uitat, printr-un singur cuvânt “Pârtieee!!!” Mi-am amintit că şi eu aveam obrajii roşii de frig, ca şi ei … şi eu râdeam, alergam, săream, ca şi ei … şi ca şi ei nu îmi era frig, ci eram bucuros că “A venit iarna, a venit zăpada!” Fiecare se urca pe micul dâmb şi îşi dădeau drumul, în jos, pe derdeluş cu ce aveau la îndemână, cu folie de nailon, cu plexic glass, cu lopeţi de plastic toate pe post de sanie … şi strigau, “Pârtieee!”
